top of page

Competența Notarului Public -Notar Public Craiova

1. Atribuţiile notarului public

Potrivit art. 12 din Legea 36/1995:

Notarul public îndeplineşte următoarele acte (1) şi proceduri notariale (2):

  1. redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic, la solicitarea părţilor;

  2. autentificarea înscrisurilor;

  3. procedura succesorală notarială;

  4. certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege;

  5. legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor;

  6. darea de dată certă înscrisurilor;

  7. primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi, precum şi a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral, în limita spaţiului şi utilităţilor de care dispune biroul notarial;

  8. actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor;

  9. legalizarea copiilor de pe înscrisuri;

  10. efectuarea şi legalizarea traducerilor;

  11. eliberarea de duplicate de pe actele pe care le-a întocmit;

  12. activităţi fiduciare, în condiţiile legii;

  13. numirea, în cazurile prevăzute de lege, a custodelui sau a curatorului special;

  14. înregistrarea şi păstrarea, în condiţiile legii, a amprentelor dispozitivelor speciale de marcat (de ex, ciocan silvic);

  15. certificarea etapelor procedurale ale licitaţiilor şi/sau ale rezultatelor acestora;

  16. procedura divorţului, în condiţiile legii;

  17. lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor;

  18. orice alte operaţiuni prevăzute de lege.

Notarii publici pot da şi alte consultaţii juridice în materie notarială decât cele privind conţinutul actelor pe care le îndeplinesc şi pot participa, în calitate de specialişti desemnaţi de părţi, la pregătirea şi întocmirea unor acte juridice cu caracter notarial.

Notarul public poate desfăşura, în condiţiile legii, activităţi de agent al Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, precum şi alte activităţi decât cele prevăzute de prezenta lege, date în competenţa sa.

2. Competenţa generală: regula și excepțiile

În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, notarul public are competenţă generală, cu excepţiile prevăzute în situaţiile următoare:

  1. procedura succesorală notarială este de competenţa notarului public din biroul notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu;

  2. în cazul moştenirilor succesive, moştenitorii pot alege competenţa oricăruia dintre notarii publici care îşi desfăşoară activitatea într-un birou individual sau într-o societate profesională din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care şi-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urmă;

  3. actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor se fac de notarul public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care urmează a se face plata;

  4. eliberarea duplicatelor de pe actele notariale, îndreptarea erorilor materiale sau completarea omisiunilor vădite se face de notarul public în a cărui arhivă se află originalul actelor notariale;

  5. procedura divorţului este de competenţa notarului public cu sediul biroului în circumscripţia judecătoriei în a cărei rază teritorială se află locul încheierii căsătoriei sau ultima locuinţă comună a soţilor;

  6. procedura eliberării încheierii cu privire la rezultatul verificărilor efectuate în Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale al Camerelor şi în registrele naţionale notariale ale Uniunii se îndeplineşte de notarul public competent, în condiţiile legii, să efectueze procedura succesorală (adica ca la lit.a si b);

  7. orice alte situaţii prevăzute de lege.

3. Competenţa teritorială

Potrivit art.11 din Legea 36/1995:

(1) Notarul public își desfășoară activitatea la sediul biroului notarial în care funcționează. Pentru îndeplinirea obligațiilor profesionale, notarul public se poate deplasa și în afara sediului biroului notarial, în limitele circumscripției teritoriale a judecătoriei în care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul în care în circumscripția unei judecătorii funcționează mai multe birouri de notari publici, competența teritorială a fiecărui notar public se întinde pe tot cuprinsul acelei circumscripții. Competența teritorială a notarilor publici numiți în municipiul București se întinde pe tot cuprinsul circumscripției Tribunalului București (adică pe tot cuprinsul Bucureștiului, nu numai în circumscripția judecătoriei de sector).

4. Conflictele de competenţă

Deși sunt destul de rare în practică, datorită rigurozității regulilor în baza cărora se înregistrează procedurile notariale, conflictele de competențe se rezolvă potrivit art.16 din Lege:

(1) Conflictele de competenţă între notarii publici din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel se soluţionează de către Colegiul director al Camerei, la sesizarea notarului public sau a părţii interesate.

(2) Conflictele de competenţă dintre notarii publici din circumscripţia unor curţi de apel diferite se soluţionează de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii.

(3) Decizia Colegiului director al Camerei sau, după caz, a Biroului executiv al Consiliului Uniunii poate fi contestată, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea notarul public cel din urmă sesizat. Hotărârea judecătoriei este definitivă.

bottom of page